The end

Erau timpuri cand nu credeam in finaluri nefericite. Credeam, dar doar in filme. Nu imi imaginam vreodata un final nefericit in viata mea. Aceste idei pur si simplu nu-si aveau locul in lumea mea roz, unde iubeam si eram iubita.

Chiar si acum, cand finalul urat s-a desfasurat exact in fata mea, in viata mea, pentru mine, nu pot sa cred ca s-a intamplat. Desi stiu ca nu a fost un vis urat, eu inca sper sa ma trezesc. Chiar daca nu exista acum cale de intoarcere, eu as mai cauta-o o data, poate-poate dau de ea.

O fi prostie sau naivitate, nu pot sa judec, ca nu mi-e clara inca mintea. Pana gasesc raspunsuri la intrebarile ce-mi tulbura somnul, dar nici nesomn nu-mi dau, mai citesc o carte, mai beau o cafea si lupt cu fantasmele ce amenintau iubirea de copila candva. Fantasmele au devenit mai reale decat piscatura de tintar experimentata aseara, pe cand contemplam un nou apus fara sens.

Plec

... departe, plec pe Marte.

O noua viata, departe de oamenii dragi mie si cei de care voiam sa scap. Iau cu mine un munte de amintiri, dintre care as lasa mai tot aici. Am o vara inainte pentru a-mi face curatenie in viata, ganduri, personalitate, casa, cunostinte si emotii. As vrea sa fiu putin mai ocupata decat se prevede sa fiu in timpul verii. Vreau sa fac ce-mi place, ca din septembrie o sa fac ce trebuie. Am aspiratii mari si un chef nebun de munca. Am o lene doborata de acelasi chef de munca si un corp pe care tre' sa-l aduc in starea lui perfecta.

Ma am in deplinatatea facultatilor mintale si de aici porneste totul. Am 3 luni la dispozitie in care o sa stau langa ai mei, pe care tre' sa-i fac fericiti, ca asa simte copila din mine. Am o duzina de rani pe care trebuie sa mi le tratez si o fac in timp. Si nu am de gand sa scriu ca vreau sa dau timpul inapoi, fiindca totul se intampla cu un motiv sau 2.. sau poate asa tind sa cred eu, sa mi se stranga ranile mai repede.

Am un somn pe care tre' sa-l readuc la normal si muuulte carti ce trebuie sa le citesc. Am o multime de lucruri noi de descoperit si oameni noi de cunoscut. Ma reinventez. Stiu ca o sa-mi iasa. Sunt puternica.

Un nou an...

Un an nou fericit! Fie ca visele uitate si prafuite sa fie implinite sau macar inlocuite cu unele mai marete! Fie ca energia si pofta de viata sa fie la ordinea zilei! Fie ca dragostea sa mearga mana-n mana cu credinta in frumos, tot ce ar include acest frumos!
Pentru Moldova vreau un an mai luminos, fara crize la nivel politic sau economic.
Vreau prosperitate, munca, ambitie, rabdare, putere si dorinta arzatoare pentru a face ceea ce ne propunem.
Vreau sa vedeti in omul iubit - iubitul, aliatul, complicele, prietenul, parintele, amantul dorit.
Vreau sanatate.
Vreau fericire.
Vreau.. vreau... ca planuri marete sa aiba realizari deopotriva.
Vreau sa castig bursa pe un an. Vreau sa iau tot ce imi ofera viata, sa acumulez experienta.
Vreau sa castig toate concursurile la care particip. Macar cele de care depinde viitorul meu.

Sa na auzim de bine la anul!

O poveste

"Am privit-o in ochi pentru ultima data…

Ea...ea e o pisica salbatica ce a fost candva domesticita, dar acum a ramas singura, aruncata in drum de stapanul sau fara nici o explicatie.....cu timpul a aparut un alt om ce a observat-o si a iubit-o din prima clipa, avea grija de ea. Pisica nu se dadea mangaerilor lui, desi cu timpul incepuse sa raspunda cate putin la atentia omului...uneori lingea degetul omului sa-i arate ca el conteaza, dar ochii ei in contiunuu strigau in cautarea vechiului stapan ce o lasase...

De fiecare data cand omul isi privea pisica incerca din toate puterile sa o faca sa uite de vechiul stapan, sa-i sopteasca ca viata contiunua, incerca sa-i explice ca ea oricum a ramas o pisica de rasa, de o frumusete nemaipomenita-nu e una de pe strada, ii spunea mereu ca arata bine si avea grija de ea, sa nu o faca sa sufere din nou...

Si intr-o zi adevaratul stapanul se intoarse...el strigase in disperare pisica si ea venise uitand de omul ce avea grija de ea, uitase totul ce a fost si totul ce a vrut sa fie...Uitase totul ca un cosmar din copilarie...Probabil acum ea se aseaza pe bratele stapanului sau si el o mangae duios, iar omul dezamagit pleaca si dispare definitiv din viata ei....

A ales

La revedere......"

Nu e creatia mea. Eu doar am corectat pe ici-colo... Nu am reformulat sau reeditat.A fost scrisa din suflet si a ajuns la mine. Nu puteam s-o las sa se prafuiasca.

0-0

Nu-mi ajunge ceva. Am gasit o explicatie pentru starea mea. Simt de parca as avea un gol in stomac sau piept sau ce-o fi. Imi lipseste ceva sau cineva. Ceea ce simt devine mai puternic cand ascult o piesa. Ma simt singura, si plictisita, si oarecum dezamagita. Ce nu mi-o fi ajungand?

De ce?

Am primit un nickname nou. Asta e personalizat, cu istoric clar shi mai e shi rostit cu dragoste. Nu aveti cum ghici. E complicat. Acuma sunt 4elepashka psih.

Istoricul: am eu o pijama deloc sexy de iarna, groasa, larga shi verde. Pe puloverul ei, sau nu shtiu cum sa-i zic, este desenata o broasca tzestoasa. Intr-o seara, cand ma simteam rau, iubitul meu a venit la mine shi m-a surprins in pijamaua mea unsexy, dar surpriza - i-am placut :D. De fapt, i-a placut pijamaua. Shi atunci a aparut numele de 4elepashka. In aceeashi seara sau a doua, nu shtiu sigur, nu shtiu cum, a aparut numele de psih. Nu am prea protestat, nu ma intrebati de ce:D.

Da totushi, oare de ce 4elepashka psih?